SERVICIUL SIGUREC MOBIL PENTRU RIDICAREA RECICLABILELOR DE LA DOMICILIU LA FINAL DE DRUM

În primul rând, mulțumim tuturor pentru implicarea în proiectul SIGUREC MOBIL.  A fost o călătorie frumoasă în care ne-am făcut o mulțime de prieteni noi; tineri, mămici, tătici, copiii, vârsnici, persoane cu nevoi speciale, creând astfel o comunitate de oameni responsabili și pasionați.

Împreună am reușit să salvăm deseuri reciclabile post consum, pe care noi le numim resurse prețioase, care au ajuns să prindă o nouă viață în fabricile de reciclare din România.

Și cum nu trăim într-o lume a poveștilor cu final fericit, cu părere de rău vă anuntăm că modificările recente ale legislației de mediu, ne pun în imposibilitatea de a ne continua activitatea și suntem nevoiți să inchidem serviciul SIGUREC MOBIL.

Pentru cei ce vor să continue colectarea separată, vă îndrumăm către stațiile inteligente SIGUREC. În continuare veți putea folosi aplicația SIGUREC pentru a localiza cel mai apropiat centru de colectare, pentru a primi imediat o recunoaștere a eforturilor de reciclare în cadrul comunității dar și pentru a monitoriza performanțele de colectare prin salvarea emisiilor de C02.

Semnat: Echipa SIGUREC

< Înapoi