GREENLAMP

GREENLAMP

Protejăm mediul de cei mai nocivi poluanți!

GreenLamp funcționează în România din luna mai 2010 și este singurul reciclator de echipamente de iluminat uzate care folosește o tehnologie de ultimă generație pentru recuperarea mercurului din acestea. Mercurul, un poluant extrem de toxic, poate afecta grav sănătatea oamenilor și a mediului natural, prin contaminarea pânzei de apă freatică, de aceea este foarte important ca toate deșeurile care conțin mercur să fie tratate în condiții de siguranță maximă. Din păcate, în țara noastră se reciclează doar o proporție infimă de astfel de produse (circa 10%, în condițiile în care anual se consumă 7-8 milioane de tuburi fluorescente și lămpi cu descărcare în gaze de înaltă intensitate.

Tehnologia noastră de reciclare utilizează o instalație avansată de distilare, unde mercurul este extras din pudra fluorescentă ce „îmbracă” pe interior tuburile becurilor ecologice sau care, în cazul becurilor cu descărcare în gaze de înaltă intensitate, se află în arzător.

Ce facem cu deșeurile?

În primul rând, nu reciclăm becuri convenționale, cu filament – acestea nu conțin decât sticlă, ceva aluminiu (în fasung), o cantitate neglijabilă dintr-un metal nobil numit tungsten (filamentul incandescent) și gaze inerte (în interiorul becului); este ineficient din punct de vedere economic ca aceste becuri să fie reciclate, în vreme ce impactul lor asupra mediului este relativ minor.

Pe de altă parte, becurile ecologice conțin mercur, astfel că reciclarea lor în condiții controlate este imperioasă. În cazul acestora, ele sunt măcinate într-o „moară” specială, la sfârșit obținându-se particule de sticlă, pudră fluorescentă (cu mercur), particule metalice din fier și/sau aliaje de fier, în timp ce fasungurile, cu componentele lor electrice și de plastic, sunt
colectate separat. Neoanele convenționale conțin și ele pudră fluorescentă, astfel că li se taie capetele metalice, iar pudra este suflată cu ajutorul aerului; ceea ce se obține în final sunt tuburi de sticlă curată, spărtură de sticlă, piese metalice și, desigur, pulberea în sine.

În privința lămpilor cu descărcare în gaze de înaltă intensitate, acestea sunt mai întâi sparte, apoi se colectează sticla și părțile metalice, iar arzătorul (piesa care emite lumina, care conține mercur), este stocat separat.

Ce se obține la reciclare?

Ultima fază de prelucrare se petrece într-un distilator automatizat, în care se procesează toate substanțele ce conțin mercur. Ceea ce se obține în final este mercur de înaltă puritate (99,99%), condens și deșeuri necontaminate. Acesta este de altfel produsul cel mai important al procedeului de reciclare, cantitățile de sticlă și metale nefiind la fel de semnificative din
punctul de vedere al protecției mediului.

< Înapoi